Un preot din localitatea Şimleu Silvaniei a decis să încheie socotelile cu viaţa, în această dimineaţă de luni, atunci s-a spânzurat şi a fost găsit de către un membru al familiei sale.
Pe nume Mike Zoltan, preotul a fost resuscitat de către o echipă de medici timp de 40 de minute, însă fără niciun rezultat. Ginerele preotului a fost cel care a făcut cumplita descoperire, iar soţia cea care a alertat imediat autorităţile, la numărul unic de urgenţă 112.
Un echipaj al Ambulanţei a fost solicitat de urgenţă, aceasta ajungând în patru minute la faţa locului. Medicii au constatat că bărbatul era în stop cardio-respirator. Potrivit reprezentanţilor Ambulanţei Sălaj, în ciuda manevrelor de resuscitare care au durat 40 de minute, bărbatul a fost declarat decedat, scriu cei de la magazinsalajean.ro.
Preotul şi-a pus capăt zilelor la doar 57 de ani şi nimeni nu ştie care au fost motivele pentru care a ales să îşi încheie socotelile cu viaţa. Trupul neînsufleţit a fost ridicat de o echipă de la Medicina Legală, sosită la faţa locului, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările care au dus la moartea preotului. Mike Zoltan a slujit ca preot la biserica din Uileacu Şimleului, iar în ultimii ani a slujit la Biserica Reformată din Şimleu Silvaniei.